Reconstrucția Europei la 1815 și Edificiul unei

Reconstrucția Europei la 1815 și Edificiul unei

                    "Noi Ere a Diplomatiei"

Imediat dupa infrangerea Imperiului Napoleonian, invingatorii se reaseaza la masa tratativelor in cadrul unui asa numit "Congresul de la Viena"- o conferinta internationala organizata in vederea retrasarii noii ordini continentale, al Europei. Astfel, Congresul aplica o noua orientare si anume, restauratia vechiului regim, un sistem politic care lipsea si era ravnit de vechea nobilime si de printi.
Congresul de la Viena, al anului 1815, confera revenirea cat si afirmarea legitimitatii dinastice, reimplementarea vechiului sistem diplomatic; o revenire a vechilor norme si uzuante conservatoare in relatiile internationale ale secolului XVIII-lea. Acest Congres cu o deosebita rezonanta in istoria politica a Europei, va incerca sa restabileasca echilibrul de puteri, supuse de catre catre cotropirile si victoriile lui Napoleon, cat si o satisfacere a pretentiilor teritoriale a celor patru puteri invingatoare.
Serge Berstein, afirma, privitor la repercursiunile acestui congres, ca "In acest joc, ambitiile monarhilor isi gasesc satisfactie, dar nu si aspiratiile nationale, care au jucat un rol atat de important in caderea Imperiului..". Congresul adopta ca interfata mistica, denumirea de "Sfanta Alianta", o denumire ce poarta simbolismul jocurilor si strategiilor politice din sistemul international, desfasurate totodata in cadrul acesteia.
Aceasta "Sfanta Alianta", cu o caracteristica principiala definitorie de sistem "Metternich", ia fiinta in 1815, printr-un pact de asistenta mutuala intre monarhi, impotriva framantarilor revolutionare, o situatie organizationala a liderilor supremi care va pune oprelisti in calea oricaror forte beligerante anti-monarhale- care ar putea prevala- ale liberalilor sau celor din miscarile nationale europene.

Imperiul odata distrus, era nevoita retrasarea frontierelor Europei. Dominatia napoleoniana, cat si Revolutia franceza (1789), a supus continentu la radicae reforme in ceea ce priveste delimitarea frontaliera dintre state, netinand cont de ceea ce unul pierde iar altul castiga, fara drept de apel.
Din punct de vedere, al importantei politico-sociale, Revolutia Franceza a cauzat remanierea radicala a vechiului sistem monarhal si feudal, fiind facuta tandari prin: adoptarea codului civil, abolirea feudelor, rentelor, dijma, desfiintarea privilegiilor, iobagia, si in plus de astea, crearea unei administratii institutionale pe piloni centralizati.

La 1815, vechii lideri si aghiotanti ai "Regimului Apus", incearca sa trasnforme situatia interantionala in beneficiul lor, recreand atmosfera de "civilizatie", adica sa stearga tot ceea ce Revolutia a revigorat si constituit prin noul sistem. Pentru armonizarea "restauratiei" se constituie o prima intrunire internationala a tuturor statelor europene, prin Congresul de la Viena din 1814.
Pe langa nevoia de restauratie, a vechii ordini cat si de stabilire a noului echilibru de puter, se revine parca inevitabil la vechile moravuri diplomatice existente in secolul XVIII-lea, o atmosfera care va promova spionajul si coruptia la nivel international.
In cadrul adunarilor Congresului, sunt prezenti si cei doi lideri diplomatici marcanti ai vremii, Castlereagh respectiv Metternich; Acestia isi prezinta ideile si pretentiile de la noua hotarire ca ambele natiuni reprezentate de acestia (Anglia, Austria), urmaresc si sunt preocupate special de avantajele comerciale si coloniale, nu asteapta de la congres augmentari teritoriale, ci doar refacerea echilibrului european.

Ideologia lui Metternich, are anumite elemente prin care se disociaza de cea a diplomatului englez, si anume, el sustine faptul ca echilibrul nu se poate infaptui decat intr-un context european conservator, iar orice veleitate sau deziderat revolutionar trebuie reprimat si inabusit; iar mai apoi, acesta sustine ca edificiul european nu poate fi stabilit in conditiile in care nu este garantat de puterea conservatoare a Austriei. Cei doi diplomati isi afla un adversar redutabil in persoana tarului rus, Alexandru I. Acesta, la randul sau, sustine si isi aroga nu chiar fara motiv, atributia de principal autor al coalitiei care a daramat Imperiul lui Napoleon. Acesta prezenta o atitudine cam totalitara si individualista in sustinerea revendicarilor teritoriale la Congresul de la Viena, si anume visul acestuia era sa creeze o Europa cu state federative, conduse in intregime de el. Astfel se ajunge la neconcordante si "angoase" diplomatice intre Rusia, Anglia si Austria; tarul dorind sa plaseze sub protectoratul sau, popoarele ortodoxe din Balcani, ceea ce automat l-ar fi transformat in rivalul hegemonic al Austriei; iar deasemenea, dorinta rusa de expansiune hegemonica spre spatiul oriental mediteranean si spre stramtori, care ar fii cauzat frictiuni puternice cu Anglia.

Pentru a concluziona situatia creata, doresc sa se inteleaga faptul ca "dezbinarea invingatoriilor a distrus destul de repede coalitia, consensul si armonia fortelor din timpul luptei".
Pe langa acesti trei lideri marcanti ai politicii europene, se afla si abilul diplomat, Talleyrand, figura reprezentativa a vocii "perdantului". Cu aprobarea lui Ludovic al XVIII-lea, acesta devine vocea tarilor mici de la Congresul Vienez, astfel ca in cadrul acestor conferinte el isi prezinta urmatoarele optiuni, refractare cursului decizional: "Suveranitatea nu poate fi obtinuta doar prin simpla cucerire si nici nu poate fi transmisa cuceritorului daca suveranul nu i-o cedeaza".
Pana la urma proiectele Angliei si Austriei au fost cele care au invins, iar astfel Congresul de la Viena, trece la impartirea Europei pe baza principiului de echilibru:

• Anglia- nu obtine satisfactii de ordin colonial, ci doar puncte de sprijin teritorial si baze navale: insula Hellgoland (Danermarca), Malta si Insulele Ionice (Mediterana), alaturi de Gibraltar care deja il detine de un secol prin dreptul exclusiv hegemonic, iar astfel Anglia controleaza strategic navigatia din bazinul Mediteranean.
• Rusia- este spre deosebire de alte tari recompensata cel mai bine, astfel primeste: doua treimi din Polonia (Varsovia), obtine hegemonia Nordului Finlandei ca si a Basarabiei in Sud, luandui-o sultanului.
• Prusia- primeste Pomerania si o parte din Renania.
• Austria- isi reconsolideaza starea anterioara Revolutiei prin care reposedeaza Tirolul si Salzburgul pana la Bavaria, pe langa provinciile Ilirice, primeste o mare parte din norul Italiei care formeaza Regatul Lombard-Venetian. Iar ca si o compensatie de lipsa Pomeraniei Suedeze, care este anexata Prusiei controlate la randul ei de Rusia, Asutria mai primeste si Norvegia.
• Franta- marea invinsa a evenimentelor armate ale recentului istoric, Franta nu se regaseste impartita ci usor micsorata; Talleyrand reuseste prin diplomatia exercitata, sa determine forurile decizionale la optiunea de a restabili frontierele anului 1789.

 Fauritorii Congresului de la Viena, au adoptat printr-un consens universal, tranzitia la un regim de exercitare a puterii politice prin forta la nivel continental. La aceasta necesitate trebuiau sa raspunda intentiile "Sfintei Aliante".
Inadvertenetele dintre liderii aliati au inceput sa apara dupa Congresul de la Viena; dispute exploatate de Talleyrand, care dorea sa mascheze imaginea Frantei cu una pasnica, aceasta aflandu-se acum sub sceptrul Bourbonic.

In 1815, spiritul contrarevolutionar ramane la baza relatiilor internationale, astfel ca la o perioada scurta de timp, sub impulsul si presiunile tarului Alexandru I, Prusia, Rusia, Austria sunt primele semnatare ale actului "Sfintei Aliante", in cadrul careia se stipula clar ca, puterile dominante aflate in echilibrul restaurat, sa urmareasca dreptatea, pacea cat si securitatea internationala in conformitate cu principiile religioase. Aceste idei, la care adera puterile semnatare, sunt puternic contestate de catre Castlereagh; acesta denumind actul ca fiind: "un monument de misticism si prostie". Pe de alta parte, Franta adera si ea, pe interes de a intra in gratiile tarului.
Mai intai, este realizat tratatul "Cvadruplei Aliante", act semnat la 20 noiembrie 1815, intentia fiind de impotrivire indreptata asupra Frantei, moment in care regele Bourbon, o face sa para cat mai suspecta in vizorul international. Reinoindu-se dispozitiile pactului de la Chaumont, se intareeste alianta impotriva vreunui potential atac de contra din partea "intentionismului francez de expansiune".
In al doilea rand, se stabileste o coordonare a politicilor de mentinere a securitatii cat si cele militare astfel randuite in vederea asigurarii "pacii si prosperitatii popoarelor"; sau altfel spus, un statu-quo favorabil invingatorilor.Se constituie un "acord european", la baza caruia se afla tarul, Metternich cat si Castlereagh, astfel se creaza un fenomen aparent de unitate in sistemul si relatiile internationale.
La Congresul anului 1818 de la Aix-la-Chapelle, se pune capat situatiei de exceptie a Frantei, in contextul european; astfel Richelieu, ministrul de externe al lui Ludovic al XVIII-lea, obtine prietenia tarului, astfel in schimbul unor garantii diplomatice, se efectueaza evacuarea teritoriului francez de catre trupele tariste ocupante.Tot in acest context, Franta este integrata in acordul european si adera la "Cvadrupla Alianta"; altfel privit, manifestarile de susceptibilitate a initialilor constituanti ai aliantei din 1815, fata de "lacasul revolutiei", practic, dispar definitiv.

Realizat de Roman Iuliana -7c